Fiindcă veni vorba de rasism, pe blogul lui visurât, aș putea să povestesc și eu întâmplările nefericite pe care le-am trăit în compania micilor negri mâncători de pietre și alte bazaconii găsite te miri unde. Pornind de la clasicul cioroi cu geacă de piele, blugi brizbrizuiți, șapcă Mike sau Adibas și telefonul de furăciune etalat cu nesimțire din care răsună abject zgomote manelistice, și terminând cu șatra de puradei din autobuz, cu scannere în loc de ochi pentru a își da seama care din călători are mai gros portofelul, majoritatea țiganilor sunt periculoși. Am întâlnit și excepții, dar probabil sunt acelea care trebuie să existe pentru a confirma regula.
Țin minte că prima altercație cu ei, am avut-o prin clasa a IVa sau a Va, când mă întorceam de la școală. Fiindcă am fusesem ales șeful clasei, una din obligațiile mele era să strâng și să folosesc banii de “fond al clasei”. Pe vremea aia era ceva de genul 50 000 de lei pe semestru. Întorcându-mă de la școală cu buzunarele doldora de bancnote mov, printre care se amestecaseră și banii mei de buzunar (nu mai mult de 5 mii din câte țin eu minte), singur (datorită orelor de pian de după programul normal de cultură generală), m-au ginit doi șmecheri de-ăștia mai negricioși, cu câțiva ani mai mari ca mine. M-au urmărit, și când au văzut ei că strada e goală, au venit și mi-au cerut niște bani. Gândindu-ma că nu am nicio șansă în fața lor, având în vedere că ei erau 2, și mai mari ca mine, am băgat mâna în buzunar, vrând să scot o bancnotă din banii mei, am nimerit teancul de fond al clasei. Nenorociții când au văzut asta, au început sa ma bruscheze, iar eu, văzând că se îngroașă gluma, am rupt-o la fugă până în stația de autobuz, la vreo suta de metri distanță, unde era mai populat. Însă gagiii nu s-au lăsat și m-au urmărit aproape până acasă. Norocul meu a fost că autobuzul era aglomerat și am reușit să mă strecor de sub nasul lor.
Altă dată, am prin un șuț începător cu mâna în buzunarul meu. Fiind mai mare, iar el mai mic, mi-am permis să-l înjur de toată rasa și să-i trag una după ceafă. Din păcate a scăpat, fiindcă intenționam să-l dau pe mâna poliției. Nu știu ce aș fi rezolvat, dar măcar l-aș fi speriat un pic.
O întâmplare și mai recentă, care m-a făcut într-adevăr să îmi dezvolt ura cronică pe care o am acum pe acești reprezentanți ai rasei sus numite, a avut loc când eram în clasa a 12-a. După ce mi-am condus iubita la autobuz, întorcându-mă spre casă, și fiind aglomerație pe trotuar, am atins din greșeală un imbecil. Țiganu’ a început să zbiere ca din gură de șarpe. Având căști în urechi am crezut că mi se pare. Ajuns la un semafor, m-am oprit cu gândul să aștept să se facă verde când am observat cu coada ochiului un dobitoc prăvălindu-se pe asfalt. Cretinul a vrut să mă lovească în “stealth mode”, pe la spate, dar fiind drogat sau beat sau pur și simplu din cauza subdezvoltării mintale a oamenilor ca el, s-a împiedicat și a căzut. S-a ridicat, și a venit la mine să îmi ceară socoteală că de ce l-am lovit, că cine sunt eu, că de unde îl cunosc, că dacă îl știu pe Nuștiuce Jigodie Interlopă al cinșpelea. În fine, după o discuție extrem de inteligentă de 2 minute, mi-a promis că mă găsește el și în loc de la revedere, mi-a înfipt un pumn în gură. Bineînțeles că m-a luat pe nepregătite, și l-am recepționat fără obiecții, i-am zis-o și lui de mamă, și m-am tirat, pentru că se strânseseră frații de suferință.
Recunosc, fiecare pădure are uscăturile ei. Dar în cazul țiganilor, pădurea e uscată, ici-colo câte un pâlc de verdeață. Țiganii care au reușit să se ridice din mocirlă pe munca lor cinstită, sunt demni de toată lauda. Dar sunt puțini. Nu neg faptul că există oameni de toată isprava, etnici țigani, cunosc câțiva, dar raportând numărul acestora la numărul acelora care fac măgării, ne dă un număr foarte aproape de zero. [Matematica de a 4a ne învață că: dacă a<b, atunci (a/b)<1; a,b numere naturale].
În încheiere, aș vrea să declar că nu-mi pasă dacă voi fi declarat rasist, pentru că, într-adevăr, sunt. Sunt rasist, cu cei care merită asta.
Leave a Reply