Se zice deseori ca viata e o tarfa. Cred ca moartea e mai tarfa ca viata, pentru ca, daca viata o poti fenta, daca e sa ti-o traga de-adevaratelea, apai moartea ti-o trage fara drept de apel. Acu’ esti, acu’ pac-pac! esti mort. Ai facut atac de cord, ai facut atac cerebral, ai murit lent, te-ai facut bucati cand ai vrut sa arati cat de bine mergi tu pe o roata sau ca la 300 km la ora ti se maresc coaiele, sau pur si simplu ai 90 de ani si nu mai vrei sa traiesti, nu conteaza. Moartea e ireversibila. Si oricat de impacat ai fi cu tine insuti, oricat de mult ti-ai dori sa mori, imi inchipui ca in ultimul moment de constiinta esti cuprins de o frica… sora cu moartea. Pentru ca stii ca existenta ta se termina atunci, si parca ai mai vrea sa te mai duci o data la baie, sa iesi afara sa te ploua, sa mai asculti o data vocea sotiei, sa iti mai sara nepotii in carca… Computerul tau va afisa “Shut Down” si te vei cufunda intr-un total necunoscut.
Fiindca e vorba de moarte, imi permit sa citez o scriere mai veche a unui bun prieten, care mi se pare absolut geniala in ceea ce priveste descrierea mortii ultimelor clipe de viata. Lucrarea se numeste “Razboiul zeilor” si o gasiti aici:
Tancuri. Multe tancuri rostogolindu-se spre noi. Suntem incercuiti, suntem pierduti. Soldati albi, pe schiuri, venind in viteza. Gloante in toate partile. Incercam sa rezistam. Caut sa ochesc dar nu pot. Mana mi-a inghetat pe arma. Ma intorc si fug. Folosesc ultimul refugiu ramas pentru a ma agata de viata.. Tremur tot. Si totusi fug. In jurul meu mii de morti. Cad unul dupa altul, secerati. Nu mai vad nimic, nu mai stiu nimic, nu ma mai intereseaza nimic. Fug. Doar fug. O dezordine cumplita ne-a cuprins pe toti. Am ajuns ca niste sobolani prinsi intr-un labirint ; cautam sa scapam, dar toate caile sunt barate. Ma impiedic. Cad. Ma ridic cu greu. Haina mi se sfasie intr-o creanga. Continui sa fug. Fug, fug, fug.
Cad iar. Am obosit. Nu mai am forta sa ma ridic. Raman jos, culcat pe zapada intarita, mirosindu-mi rasuflarea grea de aburi inghetati. Privesc cerul. Este poate ultima data cand il vad. Cat este de frumos. Uite ! Doi nori se alearga. Oare se vor intalni ?
Nu stiu. As vrea sa apuc sa aflu. Dar nu voi afla. Caci in curand, tancul ce vine spre mine, imi va zdrobi teasta.
Am scris acest articol pentru ca astazi a murit cineva care, chiar daca nu-mi era prea apropiat, ne-am vazut o data sau de doua ori, era foarte important pentru o alta persoana foarte draga mie. Odihneasca-se in pace!
Leave a Reply