Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de rai,
De la Câmpulung în gios,
Într-un sat jegos,
Biată mamă sta,
Şi mult se plângea,
Şi se chinuia,
Pentru a făta.
Ea greu reuşi
Şi când se icni
Pică drept în cap
Puişor de drac,
Blonduţ, urâţel,
Cu creieru’ chel,
Tăcălin îl cheamă,
‘n loc de minte-zeamă.
O vreme trecu
Şi-aşa se făcu
Tăcălin crescu,
Dar nu creieru’.
Întâlni o fată
Umpicuţ cam lată.
Şi ei se găsiră
Şi mult se iubiră.
Zilele curgeau
Mai mari se făceau
Dornici de mai multă şcoală
Porniră spre Capitală
După multe lacrimi,chin
Prinseră loc în cămin.
Lânga trei oameni normali,
Iată-i, ei, doi animali.
Ea săraca, încerca
Doar pe el a-l curăţa
Tăcălinul, neam de sconcs
Parcă el venea din Bronx,
Nu ştia a fi curat
Şi în creier, doar rahat.
Şi în patu-i, doar mizerii
Şi pe masă, rău te sperii.
Dar înspre-nceputul verii
Când d-abia-nfloriră merii,
Ceva-n paradis se-ntâmplă
Păsărelele nu cântă.
Tăcălinu’ călcă strâmb
Cu o târfă, nu-ştiu-când.
Când află draga de damă
Se lăsă cu-njurături de mamă.
Deja vara începuse
Tăcălinul nu se rupse
Deşi mulţi purtau lui pică
N-au avut minte să-i zică
Asta până într-o seară,
Când nervii se adunară
Dintr-o dată izbucniră
Dar repede se opriră.
Omu’ negru-interveni
Şi repede-i linişti
Cu o mână-nfiptă-n spate
Tăcălinu’ se retrase.
Apoi el plecă departe.
Dară nu cum scrie-n carte.
Ci cu coada-ntre picioare
S-a dus sprinten la culcare.
Mustăcioara lui, a măgarului,
Ochişorii lui, ai viţelului,
Feţişoara lui, a bovinului,
Perişorul lui, al maimuţului.
Tăcăline, Tăcăline,
Ce-o fi şi cu tine
De-ai ieşit prea prost,
Viţeluş anost!
Leave a Reply