Certificatul medico legal - aventuri institutionale
N-are sens sa mai vorbesc de ce a trebuit sa intretin relatii cu Institutul National de Medicina Legala. Asa ca, trebuind sa atest cumva faptul ca da ba, am fost ranit, am fost intr-o zi, ne-am cunoscut, urmand ca in 30 de zile (LOL) sa imi fie eliberat certificatul medico legal. Intr-o zi insorita de vineri, 6 noiembrie am dat ochi in ochi pentru prima oara cu cladirea sumbra de pe Vitan Barzesti. Medicul era putin sarit, daca ma intrebi pe mine (no judgy, vine la pachet cu numarul de autopsii efectuate zilnic). Am simtit un pic de empatie de la doamnele din biroul ala de la subsol, dar nimic iesit din comun.
In fine, ideea e ca mi-au zis din prima ca sa nu sun mai devreme de 30 de zile de la data la care am fost, ca nu va fi gata, desi medicul si-a luat notite, a vazut radiografii, echimoze si vanatai si ditai atela pe mana mea. Peste 25 de zile, m-au sunat ei ca trebuie re-re-interpretate radiografiile pe care le-au cerut de la spital, ca nu au fost concludente, si vor deveni imediat concludente daca mai platesc 25 de lei la casierie, ca un medic de-al lor sa le re-re-interpreteze. Zis si facut, m-am prezentat intr-o dimineata cu 25 de lei in dinti, ca mana mi-era inca beteaga, si am alergat pe holurile Institutului dupa o infirmiera schiopatanda, dar fasneata care m-a dus la Radiologie, de unde trebuia sa iau un bon, cu care sa ma duc sa platesc la casierie, de unde imi dadea o chitanta cu care trebuia sa ma intorc la Radiologie, apoi sa merg cu doctorul pana la sala in care se interpretau radiografiile, pentru ca intr-un final sa ma intorc la biroul de la subsol. Au mai trecut 10 zile de atunci. Nu e gata. Mai dureaza pana vineri. Ca sa nu mai spun ca pentru a afla intr-un final data de eliberare a trebuit sa sun in dimineata asta de vreo 5 ori la Institut ca sa ma directioneze cineva unde trebuia sa ajung, respectiv la Eliberari Certificate – Ilfov, de unde sa aflu ca mai dureaza inca 5 zile sa imi emita certificatul medico legal. Vivat birocratia!
Sursa foto: blendernation.com