Sunt un internaut care se respectă. Asta înseamna că știu cu ce se mănâncă nebunia asta de rețea mondială de computere interconectate între ele (dublu pleonasm, beat that! – retea de computere interconectate(1); interconectate între ele (2) ). La fel, asta înseamnă că și majoritatea prietenilor mei știu și ei cu ce se mănâncă. Pentru că suntem oameni, avem nevoie de o foarte vastă paletă de relații. Referindu-mă la relațiile romantice, fără de care nu putem trăi prea sănătoși la căpățână (vai, ce de diacritice în cuvântul ăsta!), fiecare își caută o persoană cam cu aceleași tabieturi ca și sine, sau măcar una care să le înțeleagă fără prea multe discuții.
Vreau să vorbesc despre acele cupluri care mă amuză extraordinar, și anume cuplurile de gameri MMORPG-iști. De obicei, viața lor nu se rezumă numai la întalnirile online cu ghilda, mai ies pe la o berică, la o țigărică, la o ierbuță cu colegii de cămin. Bineînțeles ca o data la cel mult 20 de minute vine vorba de ultimul raid la care au participat amandoi. Atunci, gamerul îi reamintește gameriței că nu a dat cand trebuia bufful de attack power, și din cauza asta au luat wipe. Ea se enervează: n-a mai apucat să-l dea, pentru că nesimțitul nu o bagă niciodată în seamă, și a fost omorâtă de adds. El o ceartă că trebuia să se oprească din făcut threat, având în vedere că are gear mai bun. Ea îi dă replica cum că nu e în stare să tancheze cum trebuie. Asistența formată din prietenii cuplului (și ei gameri) se strică de râs întorcând capetele de la unul la celălalt, ca o pisică spectatoare la un meci de tenis.
E nostim pentru că mi se pare o prostie să te cerți cu cineva, indiferent de tipul relaţiei în care te afli cu el, de la un joc pe calculator, ceva total ireal şi care nu te ajută cu altceva în afară de scăpatul de plictiseală. Noroc că asemenea unui joc pe calculator, ei nu contenesc să ne distreze şi să ne ofere clipe de râs isteric, neţinând cont de sezon, oră, zi, ocazie, etc. Multumim, Blizzard, pentru că ai inventat World of Warcraft! Mulţumim Kesmai, pentru că ai inventat Island of Kesmai! Mulţumim NCSoft pentru că ai inventat Lineage!
Leave a Reply