Generaţia Dan Diaconescu

Vroiam să scriu mai demult despre acest subiect, dar nu prea am avut timp în ultima vreme. În seara de 14 februarie, mă deplasam cu metroul spre Romană, unde aveam nişte treburi (am vorbit aici despre ele). M-am urcat la Grozăveşti, şi m-am aşezat cuminte lângă prietena mea. La Eroilor s-a urcat o “şătruţă” de vreo 5 puradei, gălăgioşi nevoie-mare şi cu un tupeu fantastic. Neputând fizic să nu fiu atent la discuţia lor, am constatat că la un moment dat discutau despre “senzaţionala” emisiune diaconesciană de pe OTV. Nu mai ştiu cu exactitate subiectul conversaţiei, dar ştiu că atunci am avut o revelaţie.

Haideţi să ne gândim. Fiecare generaţie ar trebui să aibă ceva reprezentativ. Începând cu istoria recentă a României, putem spune că generaţia ‘50-‘70 a fost generaţia “flower power”.

A urmat generaţia “decreţeilor”, ‘66-‘80. În 1966, la un an după instalarea în funcţia de secretar general al Partidului Comunist, Ceauşescu a adoptat un decret care interzicea avorturile şi oferea multiple beneficii familiilor cu mai mulţi copii.

Generaţia “cu cheia de gât” îmi este cea mai simpatică, poate pentru că am prins şi eu sfârşitul acestor vremuri. Literalmente, în copilăria timpurie, când ieşeam la joacă, purtam cheia de la casă, legată cu un şnur sau un şiret, la gât, ca să n-o pierd.

A urmat generaţia “messenger”, începând cam din ‘92, o dată cu dezvoltarea tehnicii de calcul.

Astăzi, în floare, este generaţia “Dan Diaconescu”. Micuţul prezentator este un guru al majorităţii tinerilor şi bătrânilor din ziua de azi. Le-a descoperit slăbiciunile şi acum profită de ele şiret, dar corect, până la urmă. Din păcate, cei de azi reprezintă viitorul îndepărtat al României, şi dacă mulţi vor fi entuziasmaţi de bătăi, crime şi violuri rezolvate sau nerezolvate, atunci e jale şi mi-e frică să mă gândesc.

Portretul unui astfel de apartenent la această generaţie este simplu: cultură discutabilă, modă manelistică, tupeu ieşit din comun. De obicei, minoritate etnică, venitul familiei: scăzut în acte – mediu sau mare în realitate, posibil – domiciliu în mediul rural, dar nu totdeauna, telefon mobil de mai multe sute de euro: preţul telefonului împărţit la 25, dă mai mult decât vârsta individului.

Ce mi se pare şi mai grav e faptul că membri ai altor generaţii din cele enumerate mai devreme, încet încet, sunt atraşi de mirajul acelui ceva pe care îl are Dan Diaconescu. Este grav pentru că ei reprezintă nu numai viitorul apropiat, ci şi prezentul, sau chiar trecutul. Asta înseamnă că România are un singur conducător spiritual. Nu, nu e vorba de Preafericitul Daniel, ci de vajnicul Dan Diaconescu. Închipuiţi-vă, dacă ar fi mai inteligent, ce ar putea să facă. Prin mesaje subliminale, ar putea să determine populaţia să-i urmeze voinţa, astfel putând pune stăpânire pe naţiune. Or fi ei proşti, da’s mulţi.

Aştept comentariile voastre în legătură cu generaţia Dan Diaconescu. Ce credeţi că e de făcut?