mihaistefan.ro

Blog de motociclism, programare, păreri personale și dat cu bâta-n baltă

Ghid pentru hoții de automobile

Dacă v-ați gândit vreodată să vă apucați de hoții, fără a ocupa o funcție publică, ghidul de mai jos este un ajutor foarte bun în acest sens, chiar dacă se referă strict la furatul de mașini. Se dă situația pur ipotetică a unui Daewoo Matiz S AC, an fabricație 2007, aflat în fața căminului U5 din Regie.

  • Deplasați-vă spre locația autovehicului dimineața la 8, într-un weekend având la voi următoarele: un umeraș metalic, un patent și o șurubelniță.
  • Dați de câteva ori târcoale mașinii, punându-vă mâinile-n cap de câteva ori și înjurând printre dinți, părând preocupat.
  • Desfaceți apărătoarea de plastic chederul de la ușa din spate-stânga, pentru un acces mai ușor la cheder.
  • Dezlipiți chederul cu șurubelnița având grijă sau nu să nu zgâriați vopseaua.
  • Tăiați umerașul metalic cu patentul, astfel încât să produceți un cârlig.
  • Introduceți cârligul astfel manufacturat în orificiul aflat intre geam și fața portierei și plmbați-l în sus, în jos, în stânga, în dreapta, făcând mult zgomot. Nu uitați să mai trageți câte o înjurătură. Repetați acțiunea vreo 10 minute.
  • Desfaceți chederul de la portiera șoferului.
  • Repetați penultimul pas la ușa șoferului.
  • În tot acest timp, cineva care are treabă în zonă, cunoscător al deschiderii ușilor de mașină fără chei își va face apariția, intrând în vorbă cu voi și declarând că are / a avut și el Matiz și a deschis-o foarte ușor fără cheie
  • Urmăriți-l cum introduce cârligul și în mai puțin de 30 de secunde deschide ușa.
  • Zâmbiți-i și mulțumiți-i, urcați în mașină și off you go.

Bineînțeles, în cazul meu situația nu a fost pur ipotetică, iar scopul nu era furatul ci recuperarea cheilor uitate în contact. Ce m-a amuzat a fost că au trecut mulți oameni pe lângă mine și, chiar dacă unii se uitau ciudat când m-au văzut meșterind cu ustensile improvizate la uși, niciunul (nici măcar nenea care m-a ajutat) nu m-a întrebat dacă e mașina mea sau ce fac eu acolo. Aventuri de început de weekend.

ATENȚIE: articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Nu încurajez furtul de/din autovehicule. Dacă te prind la mașina altcuiva meșterind cu umerașu’ și nu-mi dai o explicație coerentă și credibilă, te dau pe mâna Poliției.

One response to “Ghid pentru hoții de automobile”

  1. costin Avatar

    trebuia sa-ti iei si o saorma sa mananci printre injuraturi. si sa-ti dai jos bluza, sa ramai intr-un maiou alb murdar de ulei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *