Poveste
Sunt fumător de vreo 10 ani. Motivul pentru care m-am apucat, nu-l mai țin minte. Am început cu Kent 1 și am trecut, progresiv prin mai toate mărcile și tăriile de țigări disponibile pe piața din România. De mai bine de o lună de zile, am luat decizia de a modifica acest obicei nociv, pentru că tensiune mare, puls ridicat, iritabilitate, etc. Și pentru că întotdeauna am fost cumva speriat de schimbările radicale, am decis să-mi întrețin totuși, cel puțin pentru o vreme, viciul gestului de a duce țigara la gură și dependența de nicotină, am achiziționat un kit de țigară electronică, alcătuit dintr-un mod Eleaf iStick de 40 W și un clearomizor Aspire K3, plus un set de e-lichid Liqua cu gust de tutun 🙂
Mai încercasem în trecut țigări electronice, dar din păcate au fost de proastă calitate, și mi-au provocat mai mult nervi decât orice altceva. După ce m-am documentat un pic, am purces spre Orhideea, unde știam că se află un stand pentru locomotive ambulante și high tech, arătare în care urma să mă transform și eu. Standul funcționează sub brandul fumeazaok.ro. Acum eu nu știu dacă tipul de acolo avea normă să vândă respectivele componente pe care le-am cumpărat eu sau a fost cu adevărat bine intenționat și își cunoaște produsele, dar sincer sa fiu, mă bucur că mi le-a recomandat tocmai pe astea, pentru că de atunci, cu vreo câteva mici excepții cand am rămas fără baterie ori lichid, n-am mai băgat gudron în mine. Și chiar și atunci, jumătate de țigară a fost prea mult pentru mine. De atunci, am început să citesc despre diferitele upgrade-uri, stiluri de vapat, tipuri de lichide, rezistențe, bumbac, DTL, MTL, Aspire vs Joyetech, etc. și mi-am mai achiziționat un clearomizor Joyetech Cubis Pro și un Aspire Nautilus 2. Toate aceste componente urmează să le prezint în cele ce urmează.
eleaf iStick 40 W
Core-ul țigării electronice și partea cea mai voluminoasă a ansamblului, conține un acumulator de 2600 MAh, suficient pentru vreo 2 zile de pufăit. Are un conector microUSB, 4 butoane și un ecran pe care este afișat nivelul de încărcare printr-o pictogramă, puterea consumată în Wați, rezistența în Ohmi, tensiunea de funcționare în Volți, și timpul de acționare în secunde cu o zecimală. Construcția este una foarte classy, cu elemente cromate, pe un corp de plastic de culoare gri, cu un logo discret afișat pe o laterală. Pe scurt, arată foarte bine, e ergonomic și nu atârnă în buzunar. Preț, 180 de lei la fumeazaok. Probabil gasiți mai ieftin la alți vânzatori.
Aspire K3
Atomizorul este partea cea mai importantă a unei țigări electronice. Conține un element absorbant din bumbac în care se îmbibă e-lichidul din rezervor și o rezistență care încălzește lichidul până la vaporizarea acestuia. Mi-a plăcut foarte mult că, folosindu-l, nu am simțit lichid ne-vaporizat și nici vreun gust dubios. A contat foarte mult că vânzatorul mi-a explicat cum să amorsez rezistența și cum să previn inundarea acesteia. Am avut ceva probleme cu încărcarea pentru că atomizorul trebuie desfăcut cu capul în jos, deci ideal ar fi să fie demontat. În plus, uneori, l-am strâns prea tare și am avut nevoie de un patent să-l desfac, dar probabil că merge și cu niște mănuși de latex, pentru o aderență mai bună. Per total, foarte mulțumit de experiență. Preț, 60 de lei, tot la fumeazaok.
Joyetech Cubis Pro
Pentru că s-a produs o extorsiune și am reușit să sparg K3-ul, și dacă tot l-am spart am zis să încerc și altceva, am dat o tură până la magazinul de cartier și l-am rugat pe nenea de acolo să-mi recomande un clearomizor bun. M-a obligat cu pistolul la tâmplă (not really) și am achiziționat “minunăția” asta tehnologică. 120 de lei aruncați pe apa sâmbetei, pentru că nu am reușit să-l fac să meargă cum trebuie, deși am schimbat mai multe rezistențe și l-am umplut corect, de mai multe ori. Ba arunca lichid, ba păcănea, ba simțeam gust de ars. În concluzie, nu mi-am mai bătut capul prea mult și m-am întors la fumeazaok unde am luat ultimul K3 pe care îl aveau pe stoc la magazinul din Orhideea. Perfecțiune!
Aspire Nautilus 2
Acum vreo săptămână, am comandat de la mahoarca.ro nou venitul Aspire Nautilus 2, cu rezervor de 2 ml, corp metalic și reglaj pentru debitul de aer. Din păcate, am avut ceva mici probleme la început și cu ăsta, pentru că, din cauza unui defect de fabricație al rezistenței, camera rezervorului nu se închidea etanș și se scurgea lichid prin fantele de aer mai ceva ca pe Dunăre. După ce am schimbat rezistența cu una pe care o aveam prin casă de la precedentul K3 (sunt compatibile, which is awesome), n-am mai avut alte probleme. Încărcarea corectă se face prin închiderea fantelor de aer înainte de deschiderea capacului. După încărcare și închiderea capacului, se întoarce clearomizorul cu muștiucul în jos, și se ține așa preț de câteva secunde, pentru regularizarea presiunii în rezervor și omogenizarea îmbibării cu lichid a rezistenței. Mi se pare o experiență mai bună de vapat decât K3, și decât orice altceva am mai încercat înainte, fără discuție. După review-urile pe care le-am citit pe net, cred că este cel mai bun clearomizor de 2 ml care există pe piață la ora actuală. În ceea ce mă privește, am devenit fan Aspire. Prețul este de 125 de lei, iar coletul a venit într-o săptămână.
Disclaimer
Nu sunt vreun profesionist în ale țigărilor electronice, tot ce am scris aici este bazat pe experiența pe care am avut-o cu componentele respective, așa că nu luați de bun tot ce zic eu și documentați-vă singuri. Google is your friend! Magazinele online cu care am avut experiență ok până acum sunt fumeazaok.ro și mahoarca.ro
Leave a Reply