mihaistefan.ro

Blog de motociclism, programare, păreri personale și dat cu bâta-n baltă

Trei trasee moto pentru începători în jurul Bucureștiului

Trei trasee moto pentru începători în jurul Bucureștiului

E foarte important ca, începător fiind, să te obișnuiești cât mai repede cu agregatul, mai ales dacă plănuiești să faci călătorii multe și/sau lungi, cu sau fără pasageri, în siguranță deplină și prin locuri faine.

Cei peste 40 000 de km fără incidente pe care îi am până acum s-au adunat doar pentru că am fost perseverent și mi-am propus să folosesc motocicleta cât mai mult posibil, în orice condiții. Pe de-o parte ca să continui să exersez, să prind experiență, și să mă bucur, pe de altă parte ca să câștig mult râvnitul timp de care avem nevoie toți pentru a duce la capăt taskurile de zi cu zi.

Long story short, pentru cineva care vrea să învețe să stăpânească foarte bine și în siguranță, motocicleta, în afară de diferitele cursuri, exerciții și video-uri de pe youtube, cel mai mult ajută adăugarea de kilometri la “portofoliu”.

Pentru că de vreo 17 ani trăiesc în București, iar o bună parte din familia mea locuiește în Ploiești, cel mai simplu pentru mine a fost să bat toate drumurile dintre aceste două puncte, până m-am simțit în siguranță să plec mai departe. Ținând cont de tot ce am zis mai sus, harta traseelor făcute în zona asta arată cam așa:

După cum se poate observa, sunt puține drumuri din județele Ilfov și Prahova pe unde nu am fost, mai ales că această hartă nu include destule drumuri făcute fără ajutorul aplicației Calimoto, pe care am folosit-o, și de unde am făcut acest screenshot. În plus, am explorat puțin în Giurgiu, Călărași și chiar Dâmbovița, Buzău, Ialomița și Brașov. Ba chiar, am ajuns o dată până în Harghita și Covasna. Toate aceste călătorii au fost făcute pe parcursul unei singure zile, cu start și stop – acasă, în București.

Pentru că motocicleta îmi permite, nu m-am ferit de drumuri neasfaltate, chiar și după ploaie, astfel încât am avut momente când am ajuns la destinație cu motocicleta arătând așa:

Mergând tot timpul îndeajuns de încet, și în limitele cunoștințelor și abilităților mele, nu am culcat-o niciodată și nici nu am rămas blocat, indiferent cât de noroios sau alunecos a fost drumul.

În cele ce urmează, o sa fac o mică selecție cu traseele moto potrivite pentru începători, pe care mă întorc de fiecare dată cu drag, unde nu mă satur de ambient și de senzația pe care mi-o oferă drumul.

Traseul 1 – București – Ștefănești – Gagu – Lipia – Merii Petchii – Olari – Palanca – Buda – DN1A – Ploiești (87 km – 1h, 1h30m)

A fost prima oară când am ieșit de pe asfalt. Drumul dintre Merii Petchii și Olari taie câmpul, pe o distanță de vreo 2-3km, traversează autostrada A3, pe un pod (200 de m de asfalt), și se intersectează cu DJ100B, în apropierea nodului rutier de la Gherghița. De la intersecția respectivă, mergem înainte pe DJ101D, prin Olari, Palanca, Buda, mai traversăm o dată A3-ul, și ieșim pe centura de Est a Ploieștiului în apropierea Mănăstirii Ghighiu. La întoarcere, putem folosi următorul traseu.

Traseul 2 – Ploiești – Strejnic – Negoiești – Popești – Stejaru – Tinosu – Crivina (sau Tăriceni) – Periș – DN1 – București (90 km – 1h, 1h30m)

Partea dintre Popești și Pisculești este parțial neasfaltată, trece printr-o pădurice și pe lângă o balastieră, pe parcursul a vreo 3 km. Partea asta a județelor Prahova și Ilfov este destul de pitorească, cu câteva zone împădurite, avem ceva curbe ușurele de gestionat, și trebuie destul de multă atenție mai ales în localități, unde putem întâlni populație, câini și gropi. Dacă alegem ruta Tăriceni, trecem pe lângă aerodromul Șirnea, deci avem ocazia să vedem avioane ultraușoare la altitudine joasă. Când ajungem în Periș, urmăm DJ101B până la periculoasa intersecție cu DN1.

Traseul 3 – București – Bragadiru – Mihăilești – Stâlpu – Călugăreni – Comana – Hotarele – Vidra – Berceni (sau Jilava) – București (136 km – 2h, 2h30m)

Traseul ăsta este pitoresc, include niște dealuri și niște curbe ușurele, niște pădurici și niște lacuri și este perfect dacă vrei să dai o tură scurtă în jurul Bucureștiului într-o sâmbătă-duminică leneșă. Pentru că trecem prin multe localități, atenția trebuie să fie la maxim, iar viteza nu prea mare. Începem pe drumul spre Alexandria, iar la câțiva kilometri după ce trecem de lacul Mihăilești facem stânga pe DJ411, traversăm DN5 București – Giurgiu și ne îndreptăm spre Parcul Natural Comana. Intrăm pe DN5A și îl urmăm până în comuna Hotarele, unde facem stânga pe DJ401 pe care îl urmăm până în Vidra, de unde putem să alegem Berceni (urmăm același DJ401 la dreapta) sau Jilava (intrăm pe DJ401D) ca punct de intrare în București, prin cartierul Apărătorii Patriei, respectiv pe DN5 – Șoseaua Giurgiului.

Aceste 3 trasee sunt doar un punct de început pentru a începe să te obișnuiești cu drumurile, curbele și elementele care te pot distrage. Nu sunt aglomerate, dar trec prin multe localități astfel încât reiterez faptul ca atenția trebuie să fie la maxim, iar viteza – cât mai aproape de cea legală. Înainte de orice drum, ai grijă să ai plinul făcut și să ai cel puțin o sticlă de apă la tine, că poate vrei să faci o pauză pe malul vreunui lac sau în mijlocul vreunei păduri, în afara carosabilului și asigurând motocicleta astfel încât să n-o ia la vale sau să se afunde cricul în solul moale și să se răstoarne pe o parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *